Pe final de an a avut loc si finalul de sezon din Liga 3, unde avem o reprezentanta care ne face mandri: ASU Poli Timisoara. Echipa suporterilor timisoreni a reusit sa termine prima parte a acestui sezon pe primul loc in clasament, fiind urmata totusi foarte aproape de echipe puternice din Alba ca Performanta Ighiu sau Metalurgistul Cugir, asa ca sezonul nu e nici pe aproape de a fi unul usor. Totusi, prospectul de a ajunge in Liga 3 mentine echipa suporterilor din Timisoara motivata, iar la finalul sezonului se poate dovedi mai mult decat suficient.
In ultimul meci al anului pe care l-a disputat acasa, ASU Poli a jucat contra celor de la Magura Cisnadie , reusind o victorie grea, scor 1-0 cu echipa aflata acum pe locul 13 in clasament, iar in timpul meciului au fost si cateva evenimente mai deosebite, printre care si o cerere in casatorie la pauza meciului (verighete pregatite, buchete de flori alb-violete si tot tacamul) si evident cu o atmosfera de exceptie, ca la fiecare meci de acasa disputat de ASU Poli. Chiar daca s-au impus greu, la final a fost o sarbatoare generala, pentru ca ASU Poli a incheiat acest an in Liga 3 pe primul loc, la trei puncte distanta de locul 2.
Ce va fi in urmatorul an ? Ramane de vazut. Daca Poli isi va mentine baza de jucatori din acest tur de campionat + va mai aduce ceva intariri in 2-3 zone, are cu siguranta sanse sa termine sezonul pe primul loc in clasament, iar asta e echivalent cu o promovare in Liga 2.
O promovare care va gasi echipa intr-o liga secunda formata dintr-o singura serie, cu 22 de echipe, deci ar fi un sezon lung. Si foarte interesant, pentru ca n-am mai avut de multa vreme o Liga in Romania cu atat de multe echipe. Sunt curios daca ar mari nivelul competitional din Liga 2.
Sa speram ca ii vom avea pe cei de la ASU Poli in viitorul sezon de Liga 2, iar in vara sa sarbatorim cu flori, sampanie si voie buna un nou sezon de succes al echipei suporterilor timisoreni.