Ţinute casual cu accente rock
Trebuie să recunoaştem! Pantalonii de piele fac parte din acele piese vestimentare de care majoritatea femeilor se feresc să le poarte de teama că le vor fi puse în lumină defectele, dar şi pentru că au impresia că sunt foarte dificil de asortat şi de accesorizat.
Chiar dacă membrii formaţiei Beatles au fost cei care au impulsionat purtarea pantalonilor de piele undeva în jurul anilor ‘70, aceşti datează încă din vremea amerindienilor (deci nu au apărut prima dată în anii ‘60. Istoria spune că amerindienii puteau lua din puterile şi spiritul animalului a cărui piele o purtau, tocmai de accea alegeau sa poarte mai tot timpul pantaloni si alte item-uri din piele).
Din anii ’90 însă, pantalonii de piele începuseră deja să fie purtaţi pe covorul roşu şi să devină o piesă must-have. Iar dacă în trecut purtam aceşti pantaloni pentru a reînvia spiritul de rockstar care zace în noi şi pentru a obține un look mai intimidant, astăzi pot fi purtaţi în majoritatea ţinutelor şi adaptaţi tuturor stilurilor vestimentare.
Pentru că majoritatea dintre noi caută să poarte mai tot timpul ţinute confortabile, cea mai populară combinaţie din ultima vreme este cea de pantaloni de piele cu tenişi.
Pentru o ţinută basic de toamnă adăugă la ţinuta cu pantaloni din piele şi tenişi o bluză din caşmir şi un cardigan lung deasupra. Completează frumos ţinuta cu o geantă cu imprimeu interesant de piele de crocodil şi desigur cu o pereche de ochelari de soare supradimensionaţi.
Dacă până acum ai crezut că mixul între piele şi denim nu merge de nicio culoare, noi îţi spunem că poate arăta chiar foarte trendy. Combină pantalonii de piele cu nişte tenişi negri, un tricou cu rupturi într-o nuanţă neutră şi adaugă deasupra o jachetă din denim. Un ruj roşu pe buze şi un colier lung auriu alături de nişte brăţări suprapuse în nuanţe metalice vor completa cu succes ţinuta.
Pentru a da o notă glam ţinutelor compuse din pantaloni de piele şi tenişi le poţi mixa cu blazere elegante şi cu bijuterii de mari dimesiuni. Dacă eşti genul de persoană căreia îi plac combinaţiile nonconformiste, cu siguranţă aceste ţinute vor fi pe gustul tău. Iar dacă preferi stilul clasic, rămâi la combinaţiile simple în care să combini pantalonii cu tenişi doar cu bluze sau pulovere casual.
Simplu, nu?