Vesti proaste pentru studentii de la Universitatea de Vest din Timisoara: dupa ce au beneficiat o scurta perioada de gratuitate pe mijloacele de transport in comun, incepand de astazi, 1 aprilie, acest beneficiu va disparea.
Desi cei de la RATT au anuntat ca decizia de a rezilia contractul a apartinut Universitatii de Vest, reprezentantii acesteia din urma sustin ca acest fapt se datoreaza celor de la RATT care au renuntat la vechea procedura conform careia studentii depuneau un dosar care trebuia aprobat pentru a primi gratuitate pe mijloacele de transport in comun, astfel ca odata cu renuntarea la aceasta procedura s-a ajuns la situatia in care foarte multi studenti si-au facut abonamente RATT chiar daca nu au nevoie de ele si le folosesc foarte rar.
Suma pe care a primit-o universitatea de la Ministerul Invatamantului pentru subventionarea abonamentelor de transport in comun este de 900.000 de lei, reprezentand 50% din valoarea abonamentelor, diferenta fiind asigurata de primarie. Pana acum in jur de 2000 de studenti de la UVT isi faceau abonamente, iar odata cu introducerea gratuitatii si acordarea unui abonament oricarei persoane care cerea acest lucru s-a ajuns la un numar de 5000 de studenti pe luna care doresc abonamente.
Ca solutie, reprezentatii UVT le-au cerut celor de la RATT sa reintroduca dosarul de solicitari, care sa se depuna de aceasta data la facultati. In acest caz reprezentantii universitatii sunt convinsi ca numarul studentilor care vor cere abonamente se va apropia din nou de valorea initiala, astfel incat in acest caz se va putea vorbi din nou de subventionare integrala.
Pana cand lucrurile se vor rezolva, studentii care doresc sa-si faca abonamente RATT vor plati 50% din valoarea unui abonament, suma care va fi mai apoi decontata de universitate.