Duminica dimineata un tir din Bulgaria a fost implicat intr-un accident intre Sibiu si Ramnicu Valcea.
Accidentul care a avut loc in comuna Racovita, aproape de statia CFR Cornetu, s-a produs din vina soferului de tir care, potrivit politistilor sositi la fata locului pentru a face cercetari, a atipit la volan.Tirul a iesit de pe carosabil si a ajuns pe calea ferata, blocand astfel linia. Ceea ce s-a intamplat mai departe a fost o sperietura cumplita: un tren a intrat in masina de mare tonaj care bloca linia, iar locomotiva acestuia a sarit de pe sine.
Calatorii aflati in trenul InterRegio 2066 Sibiu – Ramnicu Valcea s-au ales doar cu o sperietura, in timp ce soferul de tir a fost ranit usor. El a fost transportat la spital unde i-au fost acordate ingrijiri medicale si s-a stabilit ca nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice.