Eşarfa în stilul tău

Moduri originale de a purta eşarfa în acest sezon

Iată că a sosit şi toamna – anotimpul perfect pentru a face loc schimbărilor în garderoba noastră. Asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm neapărat la piesele de îmbrăcăminte care ne-au fost fidele de-a lungul întregii veri, ci, mai degrabă, să ne concentrăm atenţia asupra aducerii unui suflu nou garderobei, cu miresme de toamnă caldă.

Deoarece majoritatea femeilor văd toamna că pe anotimpul ţinutelor monotone, în culori neutre precum: gri, negru, maro, albastru închis, care de altfel se potrivesc perfect vremii ploioase şi reci, există anumite trucuri care pot veni în ajutor pentru scoaterea din anonimat a unei ţinute.

Sfat pentru o toamnă spectaculoasă:

Banală eşarfa, acest accesoriu pe care îl întâlnim la toate colţurile de drum, este ideală pentru a pune la punct un look deosebit. Cu puţină inspiraţie şi creativitate, alegând eşarfa potrivita poţi da o notă personală oricărui outfit, care să îţi pună în valoare caracterul şi stilul unic.

Pentru romanticele incurabile şi pentru femeile classy şi delicate cea mai bună alegere constă într-o eşarfă de mătase fină. Poţi purta eşarfa la o ţinută de zi cu zi, înfăşurată simplu în jurul gâtului sau purtată pe cap asemenea unei bentiţe à la Brigitte Bardot. Foarte important este să porţi eşarfa în stilul tău!

3

Persoanele nonconformiste, pot alege moduri originale de a-şi personaliza outfiturile. Dacă vrei să ieşi în evidenţă, mergi pe un look de inspiraţie boho purtând o eşarfă lungă cu imprimeu în stilul unei rochii de inspiraţie romană. Desigur, pentru completarea ţinutei trebuie să ai la îndemână şi o rochie sau furou de bază, precum şi o jachetă de piele (în cazul în care vremea devine capricioasă) şi o pereche de botine până la gleznă.

4

Vei obtine un look cu adevărat spectaculos. Dacă preferi o variantă mai soft poarta eşarfa în jurul încheieturii asemenea unei brăţări. Merge de minune cu un stil lejer, dar mai ales cu unul masculin cu accente rock.

Pentru a fi în ton  cu acest sezon, redescoperă frumuseţea şi farmecul toamnei orientându-te către modele de eşarfe în culori calde percum: galben muştar, portocaliu cadmiu, roşu aurora sau verde măsliniu. Paleta este extrem de bogată.

Este foarte simplu: foloseşte eşarfa pentru a crea ţinute noi şi frumoase în fiecare zi.

Fii originală şi poarta eşarfa în stilul tău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *