Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anuntat ca sensul giratoriu din zona centrului comercial Real va fi desfintat, accesul spre complexele comerciale de langa soseaua de centura urmand sa se faca exclusiv pe strazile paralele amenajate in timp. Ilie Bolojan a declarat că „drumurile naţionale sunt pentru cei care tranzitează Oradea” şi nu pentru clienţii centrelor comerciale.
Soarta acestuia va fi împărtăşită şi de celelalte sensuri giratorii care gâtuie circulaţia pe drumul de centură.
Cam aceeaşi este şi soarta sensurilor giratorii amenajate la intersecţiile centurii cu străzile Apateului, Ciheiului şi Nojoridului. În locul acestora, edilul şef a anunţat că se ia în calcul construirea unui singur pasaj suparateran, undeva în zona Cartierului Grigorescu.
„Vom căuta un loc unde terenul este proprietatea oraşului ca să nu mai fim nevoiţi să facem exproprieri”, a precizat edilul. Rostul unui asemenea pasaj este evident, mai ales după lărgirea şoselei de centură la patru benzi: eliminarea ambuteiajelor şi creşterea fluenţei traficului şi reducerea numărului de accidente rutiere.
În opinia edililor, finanţarea lucrării propriu-zise ar trebui să vină de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în condiţiile în care Municipalitatea îşi asumă costul drumului colector de circa 5,2 kilometri care va prelua traficul rutier şi-l va introduce pe noul pasaj.
Investiţia oraşului este estimată la circa 1,5 milioane de euro, cam atât fiind aşteptat şi de la CNADNR pentru acest pasaj.