Localitatea Drâmbar e din nou in febra lucrarilor, pentru ca drumul ce traverseaza aceasta localitate va fi refacut in urmatoarea perioada. Acest drum are o importanta majora in zona, fiind folosit de multe ori de soferi ca alternativa de iesire din Alba Iulia spre Sebes, in special in perioadele in care se efectueaza lucrari de reparatii la podul de peste raul Mures din zona Partos.
Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a facut anumite precizari privind stadiul lucrarilor la acest drum: “Lucrăriile au intrat în linie dreaptă, la ora actuală drumul arată ca după război deoarece tot stratul de beton din zona podul Teleac, până la intrare în localitatea Drâmbar a fost scos, s-au făcut umpluturile cu piatră concasată şi balast, urmând să se pregătească pentru turnarea asfaltului, până la intrarea în localitatea Drâmbar, după care să continue până la întâlnirea cu drumul asfaltat ce vine de la Şeuşa.
Acesta a mai precizat ca durata lucrarilor va fi de 2-3 luni, conform asigurarilor primite din partea constructorilor, circulatia desfasurandu-se in acest moment pe un singur sens de mers, cu timpi de asteptare de pana la 5 minute in zona afectata de lucrari.