Cod galben si portocaliu de canicula in perioada 8-9 august 2013

Partea de Vest a Romaniei va fi supusa caniculei in perioada 8-9 august 2013, cu temperaturi care pot depasi 40 de grade la umbra.

În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, avertizate cu cod portocaliu, canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestică a Munteniei, inclusiv în Capitală, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Ministerul Sănătăţii (MS) cere direcţiilor de sănătate publică să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Astfel, în cadrul primăriilor, în farmacii, dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi amenajate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.

Tot direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asistenţă medicale în unităţile sanitare, respectiv asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate sau agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă şi asigurarea rezervelor de apă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *