Patuturi de copil

Atunci cand esti tatic de bebelus, afli o multime de lucruri noi, pe care greu le afli la vreo discutie cu alti tatici sau pur si simplu din media. Afli ca aceste fiinte tind sa te trezeasca atunci cand doresc ele si cand indiferent de cat ai dori sa le faci un program, tot ei te vor programa pentru ceea ce doresc. Sau mai degraba cand doresc. Din pacate, chiar daca sunt programator si imi place sa am totul organizat, cu un copil de cateva luni prin casa e dificil sa iti faci planuri. Mi-au luat trei luni de incercari acerbe sa il programez cumva incat sa am liniste macar in anumite parti ale noptii, dar nu a fost posibil. Deci cu copii e clar ca nu merge sa iti programezi mai nimic.

Poti insa sa ii tii ocupati sau dormind intr-un loc daca alegi un patut potrivit pentru acesta. Inainte de nasterea acestuia cred ca am petrecut vreo 6 ore intr-o sambata plimbandu-ne prin diverse magazine de prin oras, holbandu-ne la preturi si la patuturi incat sa vedem care este cel mai potrivit pentru viitorul bebelus. Am gasit ceva modele interesante, dar intre timp am gasit un patut la un amic care nu mai avea nevoie de acesta.

Totul a fost bine si frumos cu patutul respectiv, pana la trei luni, cand intr-un moment de neatentie, m-am lasat prea insistent pe acesta, iar bara de lemn de deasupra s-a rupt. Micutul n-a avut nimic, dar nu il mai puteam tine acolo, a trebuit sa caut un patut. Fusesem cu cateva luni inainte in magazine, dar nu eram hotarat legat de ceea ce trebuie sa iau. Dar am zis ca fiind seara tarziu, sa atunc o privire si pe un magazin online pentru copii, unde poate gasesc si un patut mai frumos.

Erau o multime de patuturi din care puteam sa aleg, dar pana la urma m-am rezumat tot la ceva simplu, din lemn cu ceva desene pe el. Oricum, pana la varsta de un an si jumatate deja trebuie sa il schimb din nou si nu are rost sa cumpar o multime de tipuri de patuturi scumpe, mai ales ca imi inchipui ca sunt greu de vandut.

Am vazut insa in cautarea respectiva si niste patuturi excentrice, in forma de masina sau avion, care mi se parea prea joase pentru un bebelus si nu aveau margini care sa previna alunecare acestuia din patut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *