Machiajul cu sclipici – cea mai bună alegere pentru o seară perfectă
Pe lângă multe alte produse de make-up, fardurile de pleoape fac parte din plăcerile vinovate ale femeilor de pretutindeni.
Indiferent de tipul lor: farduri de pleoape pudră, compacte, cremoase sau cu sclipici, trebuie să cunoşti câteva reguli pentru realizarea maichiajului perfect. Micile detalii sunt cele care fac diferenţa între un machiaj obişnuit şi un machiaj profesionist.
Fardurile de pleoape cu sclipici, chiar dacă sunt mai pretenţioase pot arăta senzational integrate în machiajul corespunzător. Deoarece reflectă lumina acestea au un farmec aparte şi se potrivesc aproape oricui punând în valoare trăsăturile şi oferind o privire misterioasă.
Aşadar, la ce să fii atentă când alegi un fard de pleoape cu sclipici:
Atunci când alegi să foloseşti un machiaj de ochi strălucitor ţine cont de faptul că nu trebuie să depăşeşti anumite limite. Fardurile de pleoape cu sclipici arata extraordinar, însă trebuie să stii când să le aplici: niciodată în machiajul de zi, doar în cel de seară.
Pentru a arăta mult mai bine atunci când este aplicat foloseşte o bază: un primer sau un eyeliner gel. Pentru fardurile cu slipici argintii poţi folosi ca bază un creion argintiu, iar pentru cele aurii un creion auriu, baza albă sau neagră.
Şi pensula are un rol foarte important în obţinerea unui machiaj impecabil. Încearcă mai multe tipuri pentru a găsi pensula care ţi se potriveşte, sau şi mai bine aplica fardul de pleoape direct cu degetul .
Cum să aplici fardul cu sclipici: pentru a estompa fardul strălucitor şi pentru a obţine un efect wow al machiajului de seară aplica în colţul extern al ochiului un fard mat într-o nuanţă neutră. Prelungeşte umbra obţinută şi spre tâmple pentru a crea efectul de ochi alungiţi şi aplică acelaşi fard şi pe pleoapa interioară, doar ai grijă ca umbra să fie discretă.
Pentru a evita să te trezeşti cu sclipiciul pe toată faţa în momentul în care aplici fardul foloseşte o bucată de bandă adezivă sau de scotch pe care să o plasezi peste particulele de sclipici pentru ca acestea să se lipească de bandă şi sa fie înlăturate.